Unul dintre primii autori preocupați de aceste affetti a fost Giulio Caccini care, în cadrul tratatului său Le nuove Musiche (1601/2), explorează în Italia acest domeniu, în special în cazul muzicii vocale. Datând din aceeași perioadă, putem aminti ideea Prologului din opera Orfeu de Monteverdi (1607), una dintre primele „opere” din istoria muzicii: „Muzica vine către tine, nobil public – ce ești mult prea important pentru a fi spus în cuvinte – pentru a-ți mișca inima”. Mai târziu, Johann Mattheson (1681 – 1764) un important compozitor și teoretician german, dezvoltă domeniul emoțiilor în muzică, extinzând, astfel, sfera de preocupări a acestei arte. În paralel, în secolul al XVII-lea, și la Curtea franceză de la Versailles interesul pentru emoțiile redate prin muzică determină un stil în sine, ce avea să fie consolidat pe parcursul secolului următor.
Unul dintre reprezentanții culturii iluministe, preocupat în mod particular de teoria afectelor, Renée Descartes susținea că există șase emoții de bază ce pot fi combinate în nenumărate modalități: admirația, dragostea, ura, dorința, bucuria, tristețea. Compozitorii școlii baroce franceze au fost puternic influențați de aceste categorii. Ei au dezvoltat o autentică școală de compoziție pornind de la affetti și influențați fiind și de una dintre cele mai importante lucrări ale lui Jean de la Bruyère – „Caracterele sau moravurile acestui veac” (1688).
Într-o manieră mult mai subtilă, emoțiile apar și în creația bachiană, în special în lucrările vocale. Deși mai puțin explicit, Bach devine și el un „creator de stări”, desigur pe parcursul unui discurs elevat și, de cele mai multe ori, încifrat.
Este lesne de imaginat că affetti erau mult mai facil de sugerat într-o muzică cu text – așadar vocală – comparativ cu muzica instrumentală. Modificarea inflexiunilor vocii sau utilizarea diferențiată a registrelor (ex. registrul acut al vocii pentru sugerarea imaginii de Paradis și a celui grav pentru sugerarea Infernului) erau mijloace adesea folosite de compozitorii Barocului timpuriu.
Adesea utilizat în redarea discursului muzical, în scopul exprimării emoțiilor, începând din prima parte a secolului al XVII-lea, era Enargeia (lat. evidentia). Acesta este un concept estetic derivat din cultura antică și se referă, în principal, la utilizarea (și uneori chiar „exagerarea”) tuturor mijloacelor de expresie în scopul redării cât mai fidele a unui anumit affetto, pe parcursul unei lucrări de artă. Enargeia se afla în strânsă conexiune cu un alt concept, medical de această dată, prin care se considera că orice modificare în echilibrul celor patru umori, poate produce schimbări rapide în corpul și mintea oamenilor și, prin urmare, poate modifica rapid emoțiile trăite.
De ce este necesar să știm toate acestea? Odată cu trecerea timpului, aceste concepte au fost date uitării astfel încât, spre finalul secolului XIX, aproape nimeni nu le mai acorda atenție. Tehnica interpretativă s-a modificat, odată cu evoluția aspectelor ce țin de compoziția muzicală dar și odată cu schimbarea parametrilor de construcție a instrumentelor moderne. Atenția s-a mutat foarte mult în direcția interpretului și a potențialului său de îndemânare și talent. Astfel de concepte precum Enargeia atrag însă atenția asupra emoțiilor pe care autorul dorea să le transmită în interiorul unei lucrări de artă, și implicit asupra „reacțiilor emoționale” ale publicului la opera artistică.
În organizarea Festivalului de Muzică Veche București credo-ul nostru a fost mereu: „Descoperă noutatea muzicii vechi”. Pornind de la acesta, am urmărit întotdeauna să aducem în actualitate nu doar muzica ci și concepte precum affetti, ce stăteau la baza demersurilor artistice ale epocii. Pe parcursul acestei ediții de festival vom avea un periplu în lumea deschisă de affetti gândindu-ne că – așa cum artiștii interpreți ai acestui domeniu își doresc să fie cât mai aproape, în interpretare, de maniera istorică -, tot așa, și dumneavoastră, publicul doriți poate să experimentați aceleași emoții pe care le trăiau ei, oamenii ce formau audiența acum câteva sute de ani.
Vă propunem, așadar, „Affetti” – tema din acest an a Festivalului de Muzică Veche București. Un festival major! Căci (da!) anul acesta suntem la ediția cu numărul XVIII. Adică ne serbăm majoratul.
Raluca Enea
