Le roi danse – Bucharest Early Music Festival
Le roi danse

Le roi danse

Starts from: November 9, 2016

Start Time 7:00 pm

Centrul Național de Artă Tinerimea Română

În fillmul „Le roi danse”, Corbiau reia formula din Farinelli – rivalitate artistică și dramă socială – proiectate pe un fundal profund și câteodată excesiv de baroc, prin muzică și costume, dar mai ales prin alegerea cadrului spațial: palatul Versailles.

Există doi protagoniști – personajul din titlu, Ludovic al XIV-lea, Regele-Soare, mânat de două mari pasiuni – instaurarea monarhiei absolute după decade de războaie civile și religioase și măiestria artistică în arta dansului.

Cel de-al doilea personaj este Gianbattista Lulli, tânărul din Florența care ajunge foarte repede să câștige încrederea absolută a regelui, în ciuda opoziției exprimate de aristocrație.

Seria “Movie Gala Clavecinissimo” prezintă cinci filme din tezaurul muzicii vechi în cele mai frumoase spații de proiecții din București și se încheie cu un concert de gală organizat la Muzeul Național de Artă al României, în sala Auditorium.

Scopul principal al evenimentului constă în strângerea de fonduri pentru restaurarea clavecinului istoric Ruckers – Taskin aflat în patrimoniul Muzeului Național Peleș. Contravaloarea biletelor și abonamentelor va fi integral dedicată acestui demers.

Titlu engleză / română: The king is dancing / Regele dansează
Regie: Gérard Corbiau
Scenariu: Eve de Castro, Andrée Corbiau, Gérard Corbiau, Didier Decoin
Cast: Benoît Magimel, Boris Terral, Tchéky Karyo, Colette Emmanuelle, Cécile Bois, Claire Keim, Johan Leysen, Idwig Stephane, Emil Tarding, Jacques François, Caroline Veyt, Ingrid Rouif, Philippe Quercy

Festivaluri și Premii: Camerimage 2001 – Golden Frog, Premiile César 2011 (3 nominalizări), Premiile Joseph Plateau 2001 (2 nominalizări)

Producție, An: Franța – Germania – Belgia, 2000
Durata: 1 h 55 min
Limba: Franceză (cu subtitrare în limba română)

  • http://www.eventim.ro/ro/bilete/le-roi-danse-movie-gala-bucuresti-centrul-national-de-arta-tinerimea-romana-917461/performance.html