Bach and the French – Bucharest Early Music Festival
Bach and the French

Bach and the French

Starts from: noiembrie 20, 2017

Start Time 7:00 pm End Time8:30 pm

Str. Alexandru D. Xenopol 2

Luni, 20 Noiembrie 2017, ora 19.00, Biserica Anglicană București

Recitalul clavecinistului Ketil Haugsand prezintă trei dintre compozitorii școlii baroce franceze: Jean Henry d’Anglebert. Jean Philippe Rameau, Jean Baptiste Antoine Forqueray și se încheie cu una dintre suitele engleze ale lui Johann Sebastian Bach.

 

În program:

Jean-Henry d’Anglebert (1629 – 1691):

Din colecția „Pièces de Clavecin” (1689):

Prèlude non mesure ré mineur  (1689) – Allemande – Courante – Double de la Courante – Sarabande grave – Gigue

Jean-Philippe Rameau (1683 – 1764):

Din colecțiile „Piéces de Clavecin” 1724, 1728:

La Joyeuse – L’entretien des Muses – Les Tourbillons (1724)

Les Triolets (1728)

La Dauphine (1747)

Jean-Baptiste Antoine Forqueray (1699 – 1782)

Din colecția „Piéces de Viole mises en piéces de Clavecin” (1747):

La Angrave – La du Vaucel – La Morangis ou La Plissay – La Sylva – Jupiter

Johann Sebastian Bach (1685 – 1750):

Din colecția „Six grandes Suites dites Suites anglaises pour le Clavecin”:

Suita a 4 a, în fa major, BWV 809

Prèlude – Allemande – Courante – Sarabande – Minuet I & II – Gigue

 

Interpretează:

Ketil Haugsand – clavecin

Ketil Haugsand a studiat clavecin la clasa profesorului Gustav Leonhardt la Conservatorul din Amsterdam (1975) unde primește distincția Prix d’Excellence. A fost laureat al concursurilor de interpretare de la Paris și Brugges.

Ketil Haugsand a fost profesor de clavecin la Hochschule für Musik Köln și Conservatorul Regal din Copenhaga. Este professor invitat la cursuri de perfecționare în domeniul muzicii vechi (Norvegia, Portugalia, Italia) și membru în juriile celor mai importante concursuri de clavecin sau muzică de cameră din Europa.

Este unul dintre cei mai importanți claveciniști ai momentului și o personalitate marcantă ai muzicii vechi din Europa. A susținut numeroase concerte ca solist, membru al unor prestigioase ansambluri camerale, conducător muzical sau dirijor în Europa, S.U.A. și Asia. Orchestra barocă norvegiană, Arte Real Ensemble, Orchestra simfonică Stravanger, Orchestra Radio Oslo sau Opera comică Berlin sunt câteva dintre formațiile sau instituțiile în cadrul cărora a activat.

Înregistrările sale cu lucrări de Rameau, Forqueray, Marchand sau Seixas, pentru companiile Simax, Virgin și Linn se bucură de o reală apreciere internațională. Înregistrările volumelor Clavierübungen sau alte cicluri de lucrări ale lui Johann Sebastian Bach sunt considerate interpretări de înaltă ținută artistică, remarcabile prin originalitate.

 

 

Epoca Barocului muzical francez este remarcabilă prin fast și eleganță fiind sinonimă cu expresia „bon goût”, adesea întâlnită în toate artele. Perioada secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, asimilată culminației Barocului muzical francez, este una de puternică ascensiune a puterii regalității franceze, într-o epocă în care aceasta cucerise întinse teritorii în Lumea Nouă şi îşi consolidase un autentic imperiu. Istoria muzicală a Franţei în timpul dinastiei de Bourbon a fost marcată de personalitatea Regelui Ludovic al XIV-lea care a influenţat în mod direct acest domeniu cultural. Un excelent dansator şi interpret la chitară dar şi un monarh absolut, Ludovic al XIV-lea a impus o evoluţie extrem de bine controlată a muzicii.

Școala franceză de clavecín s-a remarcat în contextul muzical european printr-o pleiadă de compozitori activi la Curte sau în renumitele catedrale din Franța: Jaques Champion de Chambonnièrres, Jean Henry d’Anglebert, François Couperin, Jean Philippe Rameau, Michel Corrette, Antoine Forqueray, Jean Baptiste Antoine Foqueray, Jaques Duphly. Creația muzicală franceză și tratatele teoretice și de interpretare ale acelei epoci au avut un rol determinant în evoluția muzicală ulterioară. Alături de italieni, francezii și-au pus „amprenta stilistică” inclusiv în cazul unor mari nume cum ar fi Johann Sebastian Bach.

Recitalul acestei seri prezintă trei dintre compozitorii școlii franceze: Jean Henry d’Anglebert. Jean Philippe Rameau, Jean Baptiste Antoine Forqueray și se încheie cu una dintre suitele engleze ale lui Johann Sebastian Bach.

Jean Henry d’Anglebert (elev al lui Chambonnierrès – „părintele școlii franceze de clavecin”) a fost inițial muzicianul de curte al Ducelui de Orléans, fratele lui Ludovic al XIV-lea. În anul 1662 este numit Ordinaire de la musique de la chambre du roi pour le clavecin, preluând treptat atribuțiunile profesorului său. Cele mai importante lucrări ale lui d’Anglebert se regăsesc în volumul Pièces de Clavecin (Paris, 1689). Volumul este valoros nu doar din punct de vedere muzical ci și din punct de vedere estetic. Gravura volumului este considerată ca fiind una dintre cele mai frumoase ale epocii motiv pentru care acesta a supraviețuit în foarte multe copii. Jean Henry d’Anglebert a fost cel care a acordat o mare atenție notației pieselor sale, punând accent pe fiecare detaliu de scriitură, inclusiv în cazul preludiilor non-mensurale. El este autorul celui mai complex tabel de ornamente de până la François Couperin având așadar un rol esențial în diversificarea și perfecționarea ornamentației muzicale.

Personalitate complexă din punct de vedere muzical, Jean Philippe Rameau a fost singurul compozitor care „i-a făcut concurență” inegalabilului Lully, muzicianul de curte al lui Ludovic al XIV-lea. Nimeni nu ar fi crezut atunci că talentul și remarcabila forță a acestui muzician ar fi putut vreodată să fie întrecute de cineva. Jean Philippe Rameau s-a remarcat în domeniul evoluției genului de operă dar a rămas celebru nu doar prin aceasta. Scrierile sale teoretice  au fost statutate ca deosebite realizări în evoluția fenomenului muzical. Culegerile de lucrări instrumentale, în special cele dedícate clavecinului sau ansamblului instrumental cu clavecín obligat sunt de asemenea reprezentative pentru cultura Barocului muzical european. Cinci suite de piese de mari dimensiuni dedícate acestui instrument, două metode de interpretare pentru clavecin, două tabele de ornamente cu explicațiile aferente sunt doar realizările din prima parte a creației compozitorului. Pe lângă acestea, un grandios tratat de armonie (”Traité de l’harmonie”, 1722) a rămas un reper în evoluția limbajului muzical până în perioada contemporană.

„Talentul acestor doi autori, precum și lucrările lor sunt atât de bine cunoscute, încât nu se poate spune că cineva ar fi auzit de ele pentru prima dată în viață. Laudele aduse lor răsună profund în lumea cunoscătorilor și în conștiința publicului” – așa anunța  în anul 1747, publicația „Mercure de France” apariția volumului „Pièces de viole composées par Mr. Forqueray le Père. Mises en Pièces de Clavecin par Mr. Forqueray le fils”. Încă de mic Antoine Forqueray câștigase deja respectul Regelui Ludovic XIV datorită talentului deosebit de interpret la viola da gamba. „… Sunt foarte puține persoane care îl pot egala. De fiecare dată când a apărut în cadrul cinelor regale, a cântat în timpul mesei și a terminat în aplauzele prelungite ale Majestăților Lor” preciza aceeași publicație franceză, încă din perioada în care Antoine avea doar în jur de zece ani. După ce a devenit Ordinaire de la Musique de Chambre du Roi, în anul 1689, Antoine a participat activ la viața muzicală a Curții alături de muzicieni precum François Couperin, Jean Buterne sau Robert de Visée. Dăruit, ca și tatăl său, cu un talent precoce Jean-Baptiste-Antoine și-a câștigat mai târziu reputația unui excelent gambist în viața muzicală pariziană. Jean-Baptiste-Antoine i-a succedat acestuia în Chambre du Roi, remarcându-se și ca un excelent pedagog. Poate fi amintită aici eleva sa Madame Henriette, fiica Regelui Ludovic XV, dedicatara suitelor tatălui său „Pièces de Viole” cărora el le-a adăugat basso continuo („Pièces de Viole avec la basse continue”). În același an (1747), Jean-Baptiste-Antoine a publicat și varianta pentru clavecin solo a acestor piese – un argument în plus pentru rolul pe care clavecinul l-a avut în continuare. Clavecinul a rămas instrumentul preferat, în special în rândul muzicienilor amatori. În contextul în care poziția solistică a violei da gamba în cultura franceză fusese amenințată de importanța pe care o dobândiseră vioara și violoncelul, clavecinul a rămas instrumentul „perfect” de societate, cultivat de persoane distinse. Evoluția repertoriului clavecinistic a avut loc în corelație cu perfecționarea tehnică a instrumentului. Un rol essential în acest sens a avut-o dezvoltarea a tot mai multe ateliere de construcție de clavecine, în special în Paris.

Și tot despre clavecin dar de data aceasta în creația lui Johann Sebastian Bach: este remarcabil modul în care Bach a reliefat, prin scriitura lucrărilor, diferențele dintre orgă și clavecin; și mai interesante sunt însă diferențierile pe care le-a făcut în cadrul familiei instrumentelor cu claviatură și corzi (clavecin, clavicord, clavilăută) sau chiar între clavecinele cu un singur manual și cele cu două manuale. Să nu uităm, în același timp, de cantitatea impresionantă de lucrări dedicate clavecinului care, ca și în școala franceză, deținea importantul rol solistic. Iar dacă ne gândim doar la câteva dintre lucrări – Suitele Franceze, Suitele Engleze, Partitele pentru clavecin, Concertul Italian, Variațiunile Goldberg sau concertele pentru unul, două, trei sau patru clavecine ne putem da seama de atenția deosebită pe care Bach a acordat-o acestui instrument. De-a lungul carierei sale, Bach a fost nu doar un virtuoz al instrumentelor cu claviatură ci și un excelent profesor. Astfel, multe dintre lucrările dedicate clavecinului au fost concepute în sprijinul celor ce doreau să studieze acest instrument.

Suitele engleze (BWV 806 – 811) au fost compuse spre finalul perioadei petrecute de Bach la Weimar (1708 – 1717). Exceptând titlul culegerii care creează o oarecare confuzie asupra acestor lucrări, stilul componistic al acestora derivă în mare parte din stilul de compoziție al școlii franceze de clavecin. Ca și Suitele Franceze (BWV 812 – 817) sau Partitele (BWV 825 – 830), Suitele Engleze respectă structura consacrată (încă din secolul al XVII-lea) a suitei baroce de dansuri alemandă – curantă – sarabandă cărora li se adaugă la final o gigă. Toate cele șase suite debutează cu preludii, ca și în cazul suitelor din școala franceză. Diferența o constituie faptul că preludiile sale au structuri metrice bine precizate spre deosebire de preludiile non-mensurale caracteristice școlii franceze. Suitele engleze sunt un reper în creația bachiană pentru clavecin prin complexitatea și diversitatea lor.

 

Biletele sunt disponibile în rețelele Eventim și kompostor.ro.