Toccami l’anima

Joi, 16 noiembrie 2017, ora 19.00, Biserica Anglicană București

Recitalul „Toccami l’anima” este dedicat creației italiene pentru clavecin solo având ca punct de plecare stilul componistic al lui Marco Antonio Cavazzoni și ajungând până la compozițiile de început ale lui Johann Sebastian Bach.

În program:

Anonim (sec. al XVI-lea)

Din: „Intavolatura nova de balli” (Venezia, Gardane, 1551)

Le Forze d’Ercole

Tu te parti, Gagliarda

Marcantonio Cavazzoni (c. 1490 – c. 1560)

Din: „Recerchari Motetti, Canzoni composti per Marco Antonio di Bologna” – Libro primo (Venezia, 1523)

Madame vous avez mon Coeur

Susanne van Sold ms (1599)

Allemande la nonnette (Monica)

Samuel Scheidt (1587 – 1654)

Von Gott will ich nicht lassen (Monica)

Gerolamo Cavazzoni (ca. 1525 – după 1577)

Din: „Intavolatvra, cioè Recercari Canzoni, Himni magnificati (sic) composti per Hieronimo de Marcantonio da Bologna, detto d’Urbino”- Libro Primo (Venezia, 1542)

Ricercar primo

Girolamo Frescobaldi (1583 –1643)

Din: „Toccate d’intavolatura di cimbalo et organo partite da diverse arie e corrente, balletti, ciaccone, passachagli. Di Giacomo Frescobaldi Organista in S. Pietro di Roma” – Libro 1 (1637, Nicolo Borbone)

Toccata seconda

Johann Jacob Froberger (1616 –1667)

Suita în re minor

Allemande – Courante – Sarabande – Gigue

Lamento sopra la dolorosa perdita della Real Maestà di Ferdinando IV Rè de Romani

Louis Couperin (1616 –1667)

Suita în la minor

Prellude – Allemande l’Aimable – Courante dit la Mignonne – Sarabande – La Piemontoise

Johann Sebastian Bach (c. 1685 –1750)

Fantasia în la minor, BWV 922

Interpretează:

Marco Mencoboni – clavecin

Marco Mencoboni: clavecinist și organist s-a născut în 1961, în Macerata. A studiat cu Umberto Pineschi, Ton Koopman, Jesper Christensen și Gustav Leonhardt, cu ultimul la Sweelinck Conservatorium Amsterdam pe care l-a absolvit în 1990. Și-a dedicat o mare parte a carierei redescoperirii și interpretării repertoriului de muzică veche din Barocul muzical și Renaștere. Munca sa neobosită a dus la redescoperirea multor „bijuterii” muzicale, total uitate; între acestea pot fi amintite lucrări ale compozitorilor Ignazio Donati, Pietro Pace, Constanzo Porta, Bartolomeo Barbarino, Luigi Battiferri.

Astăzi, ca solist și lider al ansamblului Cantar Lontano, este solicitat pentru a performa în importante festivaluri de muzică veche – Ambronay, Utrecht, Trigonale, Pontoise, Haut, Jurà, Festivalul Ravenna, Festivalul de Operă Rossini și multe altele. Din 1999 este directorul artistic al Festivalului Cantar Lontano. A redescoperit și pus în practică maniera de interpretare vocală „Cantar Lontano”, specifică perioadei secolului al VII-lea. Această modalitate extraordinară se realizează prin plasarea interpreților în diverse locuri din spațiul de concert; efectul sonor creat astfel dă senzația că sunetul se aude de pretutindeni. Această practică interpretativă a condus la nevoia transformării sălilor de concert în veritabile teatre muzicale.

Din anul 2010 colaborează cu Pier Luigi Pizzi în proiectul de punere în scenă a lucrărilor lui Monteverdi. Ultima sa realizare se referă la ansamblul orchestral Canalgrande Adriatic Sea, un proiect international ce grupează muzicieni din Italia, Croația, Slovenia, Albania și Grecia.

Din anul 2015 este vicepreședinte al REMA (Rețeaua Europeană de Muzică Veche).

În anul 2016 a fost invitat să realizeze o serie de videoclipuri documentare despre particularitățile muzicii vechi, pentru Festivalul de Muzică Veche de la Utrecht.

În Italia clavecinul este instrumentul pentru care încă din secolul al XV-lea, s-a scris enorm de mult si toată literatura dedicată acestuia a culminat cu lucrările lui Girolamo Frescobaldi. Acesta și-a extins influența și în spațiul germanic, inițial prin intermediul lui Johann Jakob Froberger (elevul său). Bach a fost influențat și el de noul stil Italian de compoziție preluându-l și dezvoltându-l în lucrările sale.

Deși compozitori și teoreticieni precum Bernardo Pasquini au utilizat adesea și termenul tastare (sinonim cu a simți), cel mai frecvent termen utilizat în cazul interpretării pe instrumente cu claviatură în cultura italiană a fost, se pare, termenul toccare. Treptat, acesta a dat naștere unui gen muzical în sine denumit toccata. Toccata aparţine în aproape toate cazurile, domeniului componistic al instrumentelor cu claviatură. Fiind tratată ca o formă liberă de tip improvizatoric, toccata, a reprezentat în principal pentru foarte mulţi dintre compozitorii ce au abordat acest gen muzical o modalitate de redare a calităţilor tehnice şi a virtuozităţii interpretative ale instrumentelor cu claviatură. Modalităţile de abordare a toccatei, din punct de vedere componistic se pot regăsi de-a lungul timpului nu doar în lucrări ce poartă această denumire ci şi în piese intitulate: ricercare, tiento, praeludium, preambulum. Toate aceste lucrări înglobează diverse stiluri sau forme compoziţionale, printre acestea regăsindu-se stilul polifonic, iniţial într-o formă incipientă, ce va evolua în timp, concretizându-se în veritabile secţiuni de fugă (în cazul toccatelor lui Johann Sebastian Bach), stilul armonic prezent prin intermediul structurilor de tip arpegiato, structuri preluate şi dezvoltate de numeroşi compozitori (în special italieni), fuga, tema cu variaţiuni sau forma de sonată.

Între compozitorii italieni ce au abordat frecvent acest gen muzical pot fi amintiți Andrea Gabrieli, Claudio Merulo, Girolamo Frescobaldi. Spre deosebire de foarte mulţi compozitori din epocă ce au abordat pe parcursul toccatelor un stil bazat în mare partepe structuri de tip acordic, caracteristice orgii, Merulo apropie cel mai mult toccatele de lucrările ulterioare aparţinând acestui gen. Majoritatea toccatelor sale cuprinse în cele două volume intitulate „Toccate d’intavolatura di organo” (1598, 1604) se bazează pe existenţa a trei secţiuni mari: două secţiuni de tip improvizatoric, situate în debut şi în încheiere și o secţiune mediană de tip polifonic. Merulo pune bazele structurării toccatelor în secţiuni distincte ce alternează principiile stilului imitativ sau fugato cu pasajele de tip acordic şi cele de virtuozitate. În plan ritmic, el realizează o acumulare de tensiuni ce va fi preluată şi perfecţionată de Frescobaldi în lucrările sale, într-o manieră caracteristică.

În comparaţie cu lucrările lui Merulo, mai apropiate ca stil de perioada Renaşterii muzicale, toccatele lui Frescobaldi ilustrează mai degrabă trăsăturile Barocului muzical. Pot fi amintite aici pasajele de tip acordic care oferă uneori modulaţii rapide, spectaculoase, neobişnuite pentru prima jumătate a secolului al XVII-lea. Este de remarcat de asemenea alternanţa rapidă a pasajelor de tip improvizatoric cu secţiuni de tip fugato şi a pasajelor de mari dimensiuni cu pasaje restrânse (una sau două măsuri). În același timp, lucrările sale se caracterizează prin existenţa unor pasaje care par a nu respecta alte reguli decât cele ale stilului improvizatoric liber. Contribuția lui Girolamo Frescobaldi în dezvoltarea genului toccatei este esențială. În afara unui stil componistic diversificat și perfecționat, Frescobaldi a însoțit toate culegerile sale de lucrări de numeroase explicații privind înțelegerea și interpretarea discursului muzical. Aceste scrieri teoretice au marcat o evoluție spectaculoasă, atât în domeniul compoziției cât și în cel al interpretării pe instrumente cu claviatură.

În spaţiul flamand, genul toccatei fusese dezvoltat de Jan Pieterszoon Sweelinck (1562 – 1621), anterior lui Frescobaldi. Majoritatea lucrărilor sale sunt tributare stilului lui Andrea şi Giovanni Gabrieli şi dovedesc extrem de puţine asemănări cu stilul lui Merulo. În Germania de sud, unul dintre primii autori are a cultivat genul muzial al toccatei a fost Hans Leo Haßler (1564 – 1612), el fiind unul dintre discipolii lui Andrea Gabrielli în Veneţia. Cel care a preluat însă, în acest spaţiu, stilul toccatelor lui Frescobaldi a fost Johann Jakob Froberger (1616 – 1667). Ca elev al lui Frescobaldi, Froberger a preluat numeroase caracteristici de limbaj prezente în cadrul lucrărilor maestrului său. Pot fi amintite în acest sens toccatele intitulate per l’elevatione, în cadrul cărora Froberger utilizează aproximativ aceleaşi procedee compoziţionale prezente pe parcursul lucrărilor similare ale lui Frescobaldi; între acestea pot fi amintite modalitatea de scriitură a ornamentelor (caracteristică italienilor) prin note reale sau prezenţa pasajelor ce sugerează importanţa procedeului basso continuo şi rolul pe care acesta îl are în desfăşurarea discursului muzical.

Stilul toccatei poate fi ușor recunoscut și în lucrările unora dintre compozitorii școlii franceze. Un exemplu în acest sens sunt preludiile non-mensurale ale lui Louis Couperin (1626 – 1661). În cadrul lor pot fi ușor recunoscute trei secțiuni, două cu caracter improvizatoric la început și la final și o secțiune mediană cu caracter de fugă.

Influența stilului italian de compoziție se regăsește și în creația bachiană, în special în cadrul toccatelor și fanteziilor dedicate clavecinului sau orgii. Pe parcursul acestor lucrări Bach atestă stăpânirea perfectă a claviaturii şi a unei largi varietăţi de stiluri muzicale surprinzător juxtapuse. În cadrul acestor lucrări principala preocupare a lui Bach este aceea de a explora principiile compoziţionale de bază: opoziţia dintre stilul improvizatoric şi stilul compoziţional strict.

Biletele sunt disponibile în rețelele Eventim și www.kompostor.ro.