Încă din timpurile străvechi, oamenii și-au creat o puternică legătură cu natura.
Pentru sute de ani, ea le-a fost adăpost, sursă de apă, de hrană, de căldură, de lumină. Natura le-a fost întotdeauna prieten dar și dușman, liniște și tumult, căldură sau răceală.
Drept urmare, oamenii au primit influențele ei, în multe dintre aspectele vieții lor.
Odată apărute, primele forme de manifestare artistică au preluat și transformat toate aceste percepții ale naturii, de către ființa umană.
Muzica nu a făcut excepție fiind poate una dintre artele cele mai puternic inspirate de sunetele naturii. Și cum ar putea fi altfel când există vântul, sunetele păsărilor, apele curgătoare sau tunetul? Și, desigur, lista poate continua cu o bogată enumerare.
Preocuparea explicită pentru sunetele naturii, manifestată în muzica cultă, a început, în mod deosebit în Renaștere și Barocul timpuriu și a continuat odată cu trecerea către etapele ulterioare ale istoriei muzicii.
Barocul muzical european este un moment de glorie, putem spune, al „sunetelor
naturii” – asta dacă e să ne amintim doar de Antonio Vivaldi cu ale sale concerte „Il
Gardellino”, „La Tempesta di Mare”, „La Notte” sau cele patru Anotimpuri. Alături de el, o adevărată suită de muzicieni s-au inspirat din sunetele naturii, creând pagini întregi de o rară frumusețe.
Îi putem aminti aici pe: Heinrich Ignaz Franz von Biber, Georg Friedrich Haendel,
François Couperin, Jean – Philippe Rameau iar lista continuă cu perioadele ulterioare, atunci când muzica programatică sau piesele descriptive au preluat o mare parte din repertoriul muzical universal.
Naturalia se dorește a fi o descriere concentrată a frumuseții naturii ce transpare din partiturile muzicale ale epocii baroce, o inspirație pentru muzicieni și ascultători.
