Joi, 3 Decembrie 2020, ora 19, Eveniment online
Du o Æ
Ketil Haugsand – clavecin
Yuko Inoue – forte-piano
Recitalul „Bach, Sons and Friends” prezentat într-o formulă inedită, clavecin și forte-piano, de duo-ul „Du o Æ” format din Ketil Haugsand și Yuko Inoue, propune un program format din lucrări scrise în stilul galant. Mijlocul secolului al XVIII-lea este punctul în care artiștii au început să abordeze un mod de exprimare „clasic”, fiind deja foarte aproape momentul de înflorire al celor trei mari compozitori vienezi.
Program:
Johann Ludwig Krebs – Concertul în La minor pentru două clavecine (Allegro – Affettuoso – Allegro)
Carl-Philipp Emanuel Bach – Sonata în mi minor Wq 49/3 ”Würtembergische” (Allegro – Andante – Allegro assai)
Carl-Philipp Emanuel Bach – Duetul nr.3 din seria „Patru mici duete pentru două claviaturi”
Carl-Philipp Emanuel Bach – Fantezia în Do major și Rondo în Do minor „pentru cunoscători și iubitori” Wq. 59
Wilhelm Friedemann Bach – Sonata pentru două claviaturi „Concerto a duoi Cembalo Concertati” (Allegro moderato – Andante – Presto)
Cum anul acesta se împlinesc 250 de ani de la nașterea lui Beethoven, artiștii își doresc să aducă în fața publicului român muzică mai „neobișnuită”, muzică scrisă de compozitori care au influențat dezvoltarea „Titanului din Bonn” și a căror creație poate servi drept explicație pentru alegerile stilistice pe care acesta le-a făcut. La rândul lor, Haydn și Mozart au fost mari admiratori ai creației lui Carl Philipp Emanuel Bach, completând astfel sfera de influențe provenite dintr-o varietate de stiluri.
Johann Ludwig Krebs a fost unul dintre cei mai talentați elevi ai lui Bach. El a scris în primul rând muzică religioasă, în general, și muzică pentru orgă, în special. Printre opusurile sale regăsim și acest „concert” (o sonată în realitate) pentru două clavecine, care dezvăluie un stil componistic foarte avansat. Se pare că lucrările pentru două clavecine, sau clavecin la patru mâini, erau destul de căutate, dovadă stând numeroasele lucrări semnate de Wilhelm Friedemann Bach și de frații săi, Carl Philipp Emanuel și Johann Christian.
În mod normal muzica pentru formula de duo ar trebui prezentată pe două instrumente „compatibile”, însă, în jurul anului 1750, combinația dintre clavecin și forte-piano (care la momentul respectiv era o noutate) era considerată a fi una de bun augur, una care funcționează.
Ketil Haugsand
Ketil Haugsand a studiat clavecin la clasa profesorului Gustav Leonhardt la Conservatorul din Amsterdam (1975) unde primește distincția Prix d’Excellence. A fost laureat al concursurilor de interpretare de la Paris și Brugges.
Ketil Haugsand a fost profesor de clavecin la Hochschule für Musik Köln și Conservatorul Regal din Copenhaga. Este professor invitat la cursuri de perfecționare în domeniul muzicii vechi (Norvegia, Portugalia, Italia) și membru în juriile celor mai importante concursuri de clavecin sau muzică de cameră din Europa.
Este unul dintre cei mai importanți claveciniști ai momentului și o personalitate marcantă ai muzicii vechi din Europa. A susținut numeroase concerte ca solist, membru al unor prestigioase ansambluri camerale, conducător muzical sau dirijor în Europa, S.U.A. și Asia. Orchestra barocă norvegiană, Arte Real Ensemble, Orchestra simfonică Stravanger, Orchestra Radio Oslo sau Opera comică Berlin sunt câteva dintre formațiile sau instituțiile în cadrul cărora a activat.
Înregistrările sale cu lucrări de Rameau, Forqueray, Marchand sau Seixas, pentru companiile Simax, Virgin și Linn se bucură de o reală apreciere internațională. Înregistrările volumelor Clavierübungen sau alte cicluri de lucrări ale lui Johann Sebastian Bach sunt considerate interpretări de înaltă ținută artistică, remarcabile prin originalitate.
Yuko Inoue
Yuko Inoue este absolventă a Colegiului de Muzică din Tokyo, la secția pian. Cu timpul ea a devenit interesată de instrumentele istorice cu claviatură și astfel și-a completat un master în clavecin. A studiat muzica veche cu prof. Ketil Haugsand și a obținut un al doilea titlu de Master, de această dată pentru specializarea forte-piano, la Hochschule für Musik und Tanz din Köln.
După debutul din 2004, Yuko Inoue s-a remarcat rapid, apărând în postură solistică (atât la clavecin, cât și la forte-piano) alături de ansambluri renumite din întreaga lume: Filarmonica din Bonn, Orchestra de Cameră din Köln, Orchestra Simfonică din Aachen, Orchestra Barocă a Norvegiei, și altele. Din 2015 realizează acompaniamentul de continuo pentru Cursurile de vară dedicate Muzicii Vechi „Ringve” din Trondheim, Norvegia.
În 2019 și-a lansat primul disc – „The Art of Emotion”, prin care sondează toate mijloacele expresive pe care le are la dispoziție instrumentul forte-piano.