Sâmbătă, 5 Decembrie 2020, ora 19, Eveniment online
Cristina Vasilache – sopran
Mircea Ionescu/Rafael Butaru – vioară
Ciprian Câmpean – violoncel
Raluca Enea – clavecin
Handel este cunoscut, poate, mai mult pentru creația sa în domeniul vocal, mai exact cel al operei. Mai puțini melomani cunosc, se pare, creația sa instrumentală de o inestimabilă valoare, atât din punct de vedere muzical, cât și ca evoluție a stilului componistic baroc. Proiectul aduce în atenția noastră ambele fațete ale lui Handel: cea de excelent instrumentist și cea a unui compozitor care a dedicat vocii umane, poate cele mai frumoase linii melodice auzite vreodată în Baroc.
G. Fr. Handel (1685 – 1759):
Triosonata în sol minor, HWV 391 – două viori și basso continuo:
Andante – Allegro – Arioso – Allegro
Süsse Stille, sanfte Quelle, HWV 205 – soprană, vioară și continuo
Sonata în re major, – vioară și basso continuo – HWV 371:
Affetuoso – Allegro – Larghetto – Allegro
Meine Seele hört im Sehen, HWV 207 – soprană, vioară și continuo
Sonata în fa major – vioară și basso continuo – HWV 370:
Adagio – Allegro – Largo – Allegro
Gloria in Excelsis Deo (1706?) – soprană, două viori și continuo:
Gloria in Excelsis Deo – Et in terra pax – Laudamus te – Domine Deus: Adagio – Qui tollis peccata mundi – Quoniam tu solus sanctus: Andante
Repertoriul sonatelor și triosonatelor pentru vioară și basso continuo compuse de G. Fr. Haendel a reprezentat o sursă permanentă de întrebări și incertitudini cărora nu li s-au găsit până în prezent răspunsuri precise. Principalul motiv este cel al lipsei conservării în timp a manuscriselor originale ale acestor lucrări, fapt ce a făcut imposibilă evidența și catalogarea lor exactă. Acest aspect al repertoriului muzical creat de autor poate fi observat și în cazul repertoriului dedicat altor instrumente sau diverselor tipuri de ansambluri. Este ușor, așadar, de ajuns la concluzia că Haendel (ca dealtfel mulți alți autori ai Barocului muzical european) poate apărea în istoria muzicii ca un compozitor ce a creat un număr mult mai mare de lucrări comparativ cu impresionanta sa operă, deja cunoscută.
După prima lor apariție la Amsterdam, în anul 1730 (”Sonates pour un Traversiere, un Violon ou Hautbois”, Editura Jeanne Roger) sonatele pentru vioară și basso continuo ale lui Haendel au fost tipărite sub titluri și numerotări diferite. Între cei ce s-au preocupat de publicarea și catalogarea lor ulterioară se numără editorul John Walsh (1665 – 1736) ce a publicat, în anul 1732, un volum ce conținea douăsprezece sonate pentru diverse instrurmente: flaut, oboi sau vioară și basso continuo (”Solos for a German Flute, a Hoboy or Violin”). Volumul reedita practic colecția apărută în anul 1730 și este cunoscut sub denumirea „Haendel, Op.1”. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, muzicologul Friedrich Chrysander (1826 – 1901) a demarat un proiect de catalogare și editare a creației lui G. Fr. Haendel. În acest context, el a alcătuit un volum dedicat acestor sonate care conținea cu trei lucrări mai mult, comparativ cu varianta din 1732. Cel mai coerent sistem de catalogare a operei lui Haendel pare a fi însă cel a muzicologlui german Bernd Baselt (1934 – 1993), sistem cunoscut astăzi sub denumirea ”Händel – Werke – Verzeichnis” (prescurtat HWV).
După cum putem observa încă din titlul primului volum publicat în anul 1730, sonatele lui Haendel sunt dedicate celor trei instrumente – flaut, oboi, vioară – fără o limitare precisă în ceea ce privește alegerea instrumentului. De asemenea, spre deosebire de compozitorii francezi sau cei germani care ofereau în prefață indicații clare privind ornamentarea și abordarea agogică sau timbrală din cadrul unei anumite colecții, Haendel nu a lăsat indicații nici în ceea ce privește alegerea instrumentelor de continuo. Putem imagina astfel o linie de basso continuo standard, asigurată de clavecin dar însoțită și de alte instrumente precum violoncel, lăută / teorbă sau fagot (acesta din urmă fiind indicat în special în cazul sonatelor în care linia principală este interpretată de oboi).
Ca imagine generală, putem caracteriza aceste lucrări ca fiind în primul rând eterogene, această caracteristică manifestându-se atât din punct de vedere timbral cât și ca modalitate de tratare melodică, armonică sau polifonică. La o eventuală audiție integrală a lor, vom realiza că ele se revendică stilistic tuturor perioadelor de creație ale compozitorului și sunt tratate fie ca lucrări ample, cu structuri complexe, fie într-un mod mai simplist în care nu tehnica instrumentală este cea care primează.
Cunoscute sub denumirea de “Neun Deutsche Arien”, cele Nouă Arii Germane din cadrul cărora fac parte cele două lucrări vocal-instrumentale – HWV 205, 207 – nu au fost iniţial concepute de către Georg Friedrich Haendel în maniera unui ciclu de lucrări. Pe baza cercetărilor efectuate asupra manuscriselor în cadrul cărora au fost integrate aceste lucrări, se presupune că ele ar fi fost compuse în trei secţiuni, în perioada cuprinsă între anii 1724 şi 1726. Versurile lor aparţin poetului Barthold – Heinrich Brockes (1680 – 1747). Ele fac parte din al doilea volum al lucrării “Irdisches Vergnügen in Gott, bestehend in Physicalisch – und Moralischen Gedichten” publicat în anul 1724 la Hamburg (primul volum fiind publicat tot la Hamburg în anul 1721).
Toate cele nou arii se raportează din punct de vedere stilistic melodicităţii vocale italiene combinate cu rigoarea retoricii germane. Cu o singură excepţie, aria “In den angenehmen Büschen” HWV 209, toate ariile sunt reprezentate de forma da capo ce constă în reexpunerea primei secțiuni a ariei (A), după terminarea secțiunii a doua (B).
Cantata religioasă ”Gloria in Excelsis Deo” este un aranjament al secțiunii Gloria din misa catolică. Haendel a dedicat această cantată vocii de soprană solo și unui ansamblu ce cuprinde două viori și linia de basso continuo ce poate fi interpretată de clavecin / orgă în combinație cu violoncel și / sau alte instrumente de continuo precum lăută, teorbă, etc.
Ca și în cazul lucrărilor instrumentale prezentate în cadrul acestui proiect, și despre această cantată există extrem de puține informații. Se pare că ea ar fi fost compusă înainte de anul 1706, an în care Haendel a ajuns în Italia, deși unele surse menționează chiar că ar fi fost compusă în 1707, atunci când el se afla deja în Italia. Pentru foarte mulți ani, nu s-a mai știut nimic despre această lucrare ea fiind pierdută. Din fericire, a fost descoperită în anul 2001, într-un manuscris aflat la Londra, în colecția bibliotecii de la Royal Academy of Music. Scriitura din manuscrisul partiturii generale a lucrării nu aparține autorului și nici nu conține semnătura acestuia. Semnătura sa se regăsește, însă, pe una dintre știmele de vioară ale piesei demostrând astfel aparteneța la inestimabila creație haendeliană.
Cristina Vasilache
Soprana Cristina Vasilache a început studiul muzicii la varsta de 7 ani la Liceul de Arta „Margareta Sterian” din Buzău. După absolvirea liceului, a urmat studiile de licența și Master în interpretare muzicală (canto clasic) la Unversitatea Națională de Muzică din Bucuresti (clasa prof. Claudia Codreanu).
Pe parcursul acestor ani, a devenit o prezență activă pe scenele de operă și de concert ale țării. A fost aplaudată pe scene precum Opera Română din Brașov, Filarmonica de stat din Sibiu, Filarmonica „Ion Dumitrescu” (Rm. Vâlcea), Ateneul Popular „M.G. Pastia” (Focșani), Ateneul „Nicolae Bălănescu” (Giurgiu), Muzeul Național „George Enescu” (București) Palatul Suțu (București), Castelul Peleș (Sinaia), Ateneul Român (București) și altele.
În numeroasele spectacole și recitaluri a abordat un repertoriu variat, de la roluri de comedie (Ciesca din opera Gianni Schicchi de Puccini), la roluri lirice (Musseta din La Boheme – Puccini, Donna Elvira – Don Giovanni si Fiordiligi – Cosi fan tutte de Mozart), apoi la roluri de operetă (Bertha din Lăsați-mă să cânt – Gherase Dendrino) în paralel cu apariții în concerte de oratoriu (J.S. Bach, C. Frank, A. Lloyd Webber, W.A. Mozart și alții) dar și în recitaluri de lieduri.
Ultimul premiu castigat este la Concursul National de Lied Romanesc din 2016 (Premiul al III-lea), iar în 2018 și-a făcut debutul la Opera Națională din București în cadrul Studioului de Operă cu rolul Doamna 1 din Flautul fermecat de W.A. Mozart. În prezent este angajată ca artist liric la Filarmonica „George Enescu” din București.
Mircea Ionescu
Mircea Ionescu este absolvent al Liceului de Artă G.Enescu și al Universității Naționale de Muzică București, secția Pedagogie muzicală promoția 1997. În 2003 a frecventat cursurile de vioară barocă din Karlsruhe sub îndrumarea lui Anton Steck.
Și-a început activitatea ca profesor de vioară iar din 1999 devine artist liric al Corului Filarmonicii G.Enescu, funcție deținută până în prezent. Din 2003 până în 2009 a ocupat funcția de manager muzical al Bisericii Lutherane din București, unde a realizat stagiunea muzicală de concerte instrumentale si vocal-simfonice. A colaborat cu violonistul Mihail Ghiga și ansamblul Collegio Stravagante din București la realizarea mai multor opere baroce precum „Deceballo”, „Pyram & Thisbe”, „Dido&Aeneas”, lucrări prezentate în cadrul stagiunii Operei Naționale din București.
Din 2009 devine membru al orchestrei baroce Balkan Baroque Band, orchestră înființată de Jean-Christophe Frisch; împreună cu acest ansamblu a susținut concerte în special în Franța dar și la Salonic, Atena, Sofia și București. În 2012, împreună cu BBB și Jean-Luc Larguier s-a alăturat proiectului artistic Wu-Wei pe muzica Anotimpurilor lui Vivaldi, proiect desfășurat pe parcursul a doi ani, cu peste 100 de reprezentații în toate orașele importante din Franța, în Olanda și Elveția. A participat de asemnea la înregistrarea CD-ului cu aceeași muzică a lui Vivaldi, în Paris. În țară participă la diverse festivaluri baroce precum București, Sibiu, Brașov și Miercurea Ciuc unde evoluează anual sub îndrumarea violonistei Ulrike Titze. A colaborat cu violonistul Adrian Butterfield la punerea în scenă a operei lui Cavalieri „Rappresentatione di anima e di corpo” și a operei „Fairy Queen” a lui G.F. Haendel. A colaborat cu Corul de copii al Radiodifuziunii la realizarea spectacolelor de muzica barocă „Esther” și „Stabat mater” de Pergolesi. Alături de Collegio Stravagante și membri ai Corului Filarmonicii G.Enescu a realizat opera „Dido & Aeneas” de H.Purcell. Ca violonist al orchestrei Balkan Baroque Band susține anual concerte cu muzică barocă pe scena Ateneului Român.
Rafael Butaru
Violonistul Rafael Butaru este licențiat al Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. A participat la cursuri de măiestrie precum cursul de orchestră și vioară susținute de Adam Fischer și membrii ai Orchestrei Filarmonicii din Viena, cursuri de muzică veche și perfecționare instrumentală susținute de Dieter Weitz și Cristoph Wyneken, cursurile internaționale de muzică de cameră susținute de Chilingirian și Amadeus Quartet în Londra, Stefan Metz-Orlando Quartet și Devich Sandor-Bartok Quartet. Este câștigător a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale.
În prezent este concertmaestru al Filarmonicii „George Enescu” (București) și al orchestrei Operei Naționale București.
Activitatea sa solistică include concerte susținute în cadrul stagiunii Radiodifuziunii Române cu Orchestra Națională Radio si Orchestra de Cameră, cu Orchestra Română de Tineret, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, Festivalul Internațional Sergiu Celibidache, Festivalul Enescu și muzica lumii, Young Euro Classic, TIFF, Festivalul Internațional de muzică de cameră SoNoRo și numeroase concerte în stagiunile filarmonicilor din țară. Este membru al „Ludens Piano Trio” și al ansamblului de muzică veche „I Ludici” alături de care concertează frecvent în cadrul festivalului Sonoro, Vara Magică, Enescu și Muzica lumii.
Ciprian Câmpean
Născut în 1971, Ciprian Câmpean a studiat violoncelul la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca, clasa profesorului Vasile Jucan.
În prezent este angajat al Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, Cluj-Napoca. Pasionat de muzica barocă, a devenit membru al formațiilor „La Follia” și ”Ansamblului Baroc Transilvania”, alături de care a realizat numeroase înregistrări pentru radio și pentru televiziune.
Ca violoncelist baroc a urmat cursuri de specializare în muzică veche cu Mira Glodeanu, Bruno Cocset, James Munro, Frédérick Haas, în cadrul cursului de măiestrie ”Académie de Sable”. În 2015 a obținut diploma de master în muzică veche, specializarea violoncel baroc, la Haute École de Musique din Geneva, clasa maestrului Bruno Cocset.
Raluca Enea
Raluca Enea este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – secțiile Pedagogie instrumentală – pian și Interpretare – clavecin, la clasa profesoarei Ogneanca Lefterescu. Din 2005 și-a continuat studiile de clavecin în Germania, sub îndrumarea profesorilor Harald Hoeren, Glen Wilson şi Ketil Haugsand.
A urmat cursuri de perfecţionare susţinute de Menno van Delft (Olanda), Frédérick Haas (Belgia), Malcolm Bilson (SUA), Ketil Haugsand (Norvegia), cursurile Academiei din Sablé, sub îndrumarea profesorilor Françoise Lengellé şi Howard Crook (clavecin şi canto baroc) și cursuri de muzică de cameră cu Jan de Winne, Marcel Ponseele și Hervé Douchy (Belgia).
A susţinut concerte în România, Germania, Norvegia, Ungaria. Raluca este artist liric al Filarmonicii „G. Enescu” Bucureşti, cadru didactic asociat şi doctor al UNMB, cu o teză despre muzica pentru clavecin a lui J.Ph. Rameau – elaborată sub coordonarea Profesoarei Dana Borșan).
Raluca este director artistic al Festivalului de Muzică Veche București și coordonează proiectele educative și de formare în domeniul muzicii vechi susținute de Asociația Culturală Antiqva, în România.