Marți, 26 noiembrie 2024, ora 19.00
Sala Auditorium (Muzeul Național de Artă al României)
Ansamblul de muzică barocă SEMPRE (București)
Când spunem „Vivaldi”, cei mai mulți dintre noi se gândesc la „Anotimpurile” – cele patru concerte pentru vioară și ansamblu orchestral de cordari. Iar cum epoca Barocului muzical european coincide cu o puternică înflorire culturală, în general, putem observa cum simpla curgere a timpului a reprezentat o importantă temă de inspirație pentru muzicieni, artiști plastici sau renumiți oameni de știință.
Este suficient să ne gândim la „Anotimpurile” pictorilor Giuseppe Arcimboldo și Nicolas Poussin, din colecția Muzeului Luvru sau la „Anotimpurile” lui Pieter Brueghel cel Tânăr, aflate la Muzeul Național de Artă al României și deja ne putem face o imagine despre cât de importante sunt aceste lucrări în contextul patrimoniului artistic universal. Și apoi, facem un exercițiu de imaginație, corelând aceste imagini cu muzica lui Vivaldi și percepem astfel, doar o mică parte din inestimabila valoare a ceea ce au însemnat secolele XVI – XVIII în evoluția omenirii.
Din scrierile vremii, au supraviețuit despre Vivaldi diverse păreri ale celor care l-au cunoscut personal. Se spune că era renumit pentru vanitatea de care dădea dovadă și chiar pentru disprețul manifestat față de ceilalți. Scriitorul și omul de știință francez Charles de Brosses, care l-a întâlnit personal, menționează într-una din lucrările sale că Vivaldi spunea adesea despre el însuși că ar fi fost capabil să compună un concert integral într-un timp mult mai scurt decât cel necesar copierii lui. Guido Bentivoglio – unul dintre protectorii compozitorului – amintea cu amuzament că, într-o corespondență către el, datând din 1739, Vivaldi susținea că deja compusese 94 de opere desi doar în jur de 50 sunt cunoscute până în ziua de azi. Poate cel mai dur critic al său a fost chiar Carlo Goldoni care își susținea ferm afirmația: „un excellent joueur de violon et un compositeur médiocre”. Firește, ei cei de atunci l-au cunoscut mai bine; noi, cei de acum, doar ni-l putem imagina așa cum a fost dar cu certitudine ne cucerește prin originalitatea compozițiilor sale.
„Anotimpurile” – poate cele mai cunoscute dintre concertele sale pentru vioară solo și ansamblu de cordari – au fost compuse în jurul anilor 1718 – 1720, în perioada petrecută de Vivaldi la Mantua. Lucrările au fost publicate însă la Amsterdam, în anul 1725, în volumul intitulat Il cimento dell’armonia e dell’inventione, împreună cu alte opt concerte.
„Anotimpurile” au reprezentat o adevărată „revoluție” în concepția muzicală a epocii. Vivaldi a ilustrat pe parcursul celor patru minunate lucrări păsări cântătoare, pârâuri curgătoare, păstorul și câinele care latră, insecte, furtuni, dansatori, scene de vânătoare, peisaje sculptate în gheață. În mod cu totul neobișnuit pentru epoca respectivă, Vivaldi a publicat cele patru concerte, însoțite de patru sonete. Sonetele explică ce anume din spiritul fiecărui anotimp evocă muzica lui Vivaldi iar mulți muzicologi susțin că acestea ar fi fost scrise chiar de către compozitor. Prin urmare, concertele reprezintă unul dintre primele și cele mai detaliate exemple a ceea ce avea să se consacre sub denumirea de „muzică cu program”, anticipând, în mod clar, programatismul muzical de mai târziu.
În program: Antonio Vivaldi (1678 – 1741):
”La Primavera”, RV 269, pentru vioară și orchestră de coarde: Allegro – Largo e pianissimo – Allegro pastorale
„L’Estate”, RV 315, pentru vioară și orchestră de coarde: Allegro non molto – Adagio – Presto
Concertul pentru două viori, violoncel și orchestră, RV 565: Allegro – Adagio e spiccato – Allegro – Largo e spiccato – Allegro
”L’Autunno”, RV 293, pentru vioară și orchestră de coarde: Allegro – Adagio molto – Allegro
„L’Inverno”, RV 297, pentru vioară și orchestră de coarde
Allegro non molto – Largo – Allegro
Ansamblul de muzică barocă SEMPRE a fost fondat în anul 2020 de clavecinista Raluca Enea și reunește muzicieni specializați în interpretarea muzicii vechi. Repertoriul abordat este, în principal, cel al Barocului muzical de secol XVIII dar programele de concert abordează și piese aparținând sec. al XVII-lea sau lucrări din perioada premergătoare Clasicismului muzical.
Preocupările membrilor ansamblului se referă la autenticitatea interpretării (atât din perspectiva stilisticii muzicale cât și din cea a instrumentelor utilizate – copii după originale istorice) și la cercetarea muzicologică minuțioasă, aspecte ce permit abordarea unor concepte repertoriale originale. Muzicienii ce formează ansamblul s-au specializat în domeniul muzicii vechi în cadrul unor instituții de prestigiu din Europa și au o activitate de peste 20 de ani în domeniul interpretării acesteia. Ansamblul SEMPRE are o structură modulară, adaptabilă mai multor tipuri de repertoriu, mergând de la formule camerale de duo sau trio, până la formule extinse, de tip orchestral. Deși înființat relativ recent (2020), ansamblul are o activitate intensă fiind prezent până acum la cele mai importante evenimente de profil din țară, precum Festivalul Internațional „George Enescu”, Festivalul de Muzică Veche București, Festivalul de Muzică Veche Miercurea-Ciuc, etc. Ansamblul SEMPRE colaborează cu muzicieni importanți din domeniul muzicii baroce precum violonista Mira Glodeanu. Între proiectele următoare ale ansamblului se numără două colaborări cu violonistele Petra Müllejans și Martyna Pastuszka și finalizarea albumului audio „Sempre Vivaldi”.
Între producțiile din ultimii doi ani ale ansamblului se numără: „Sempre Vivaldi”, „Haendel vs Haendel”, „Les Caractères”, „Baroque unknown”, „Sparkling Haendel”, „Bach by night”, „To B or not to B”, „Soli e tutti”, „Sempervivum” (ultimele 2 proiecte sunt realizate împreună cu violonista Mira Glodeanu), „Black and White. Vivaldi”.
Interpretează: ansamblul de muzică barocă SEMPRE (București):
Melinda Béres, Rafael Butaru, Mircea Lazăr – vioară
Tamara Dica – violă
Zsombor Lázár – violoncel
István Csata – contrabas
Filip Zsombor – arhilăută, chitară barocă
Raluca Enea – clavecin