Jan de Winne și Michael Lynn prezintă Miercuri, 2 noiembrie 2016, ora 19:00, la Palatul Bragadiru, povestea flautului traversier “Il Flauto Traverso”, alături de ansamblul “Il Gardellino”, în prima serie de concerte intitulată Early Music Winds ce deschide ediția 2016 a Festivalului de Muzică Veche București.
Seria de concerte Early Music Winds propune continuarea mini-stagiunii Early Music Strings din 2015. Cunoscute sub termenul generic ”winds”, instrumentele de suflat au însoțit practica muzicală încă din Antichitate. În curentul european ”Early music” ele sunt protagonistele recitalurilor solistice sau camerale și conferă sonorități grandioase orchestrei baroce.
Jan de Winne și Michael Lynn alături de Ansamblul Il Gardellino vor interpreta lucrări din creația compozitorilor W. A. Mozart, J. S. Bach, J. M. Hoteterre și vor dezvălui secretele flautelor istorice.
Festivalul de Muzică Veche București are loc în perioada 1 – 28 noiembrie și cuprinde trei serii de concerte și evenimente alternative: Early Music Winds, un proiect realizat în colaborare cu ansamblul Il Gardellino și cu sprijinul Koninklijk Conservatorium Brussel, Movie Gala și Clavecinissimo, un proiect dedicat strângerii de fonduri pentru restaurarea clavecinului Ruckers – Taskin și seria Baroque Concerts desfășurată în trei săli distincte pe parcursul a șase concerte.
Jan de Winne predă flaut traversier, muzică de cameră și studiul tratatelor de epocă la Conservatoire National Supérieur de Paris și la Koninklijk Conservatorium Brussel. Experiența sa de constructor de instrumente, atât de flaute baroce, cât și de flaute clasice, îl face un expert al flautului istoric din toate punctele de vedere. Având specializări în muzicologie și istoria artei obținute la Universitatea din Ghent, și-a concentrat ulterior studiile pe flautul baroc sub îndrumarea lui Barthold Kuijiken.
Michael Lynn este un profesor și interpret binecunoscut pentru specializarea sa în flaute istorice, cu înregistrări la Wildboar, Gasparo, Electra sau Koch International. A cântat la inaugurarea primului mandat al președintelui Obama și susține frecvent workshop-uri și cursuri de specializare în domeniul interpretării instrumentale în manieră istorică.
Biletele și abonamentele sunt disponibile în rețelele Eventim (online sau în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărturești, Humanitas), Myticket (online sau în magazinele Diverta) și www.kompostor.ro.