Duminică, 29 Noiembrie 2020, ora 19, Eveniment Online
Melinda Béres / Dávid Csibi – vioară barocă
Dacă vine vorba despre piese pentru vioară solo fără basso continuo din epoca Barocului, respectiv despre repertoriul cameral baroc scris pentru două viori, atât artiştii interpreţi cât şi publicul se gândeşte, în primul rând, la Sonatele şi Partitele pentru vioară solo de J. S. Bach, sau la Concertul pentru două viori şi orchestră de coarde scris de acelaşi compozitor. Cu siguranţă, lucrările menţionate sunt capodopere ale muzicii baroce, dar acest fapt nu exclude plăcerea de a explora şi muzica altor compozitori din epoca Barocului, compusă pentru acest instrument. Sperăm ca, prin repertoriul propus pentru acest concert, care va cuprinde lucrări ale unor compozitori contemporani lui Bach, să reuşim să prezentăm publicului o latură valoroasă dar și inedită, în special în țara noastră, a repertoriului violonistic baroc.
Georg PhilippTelemann (1681 – 1767):
Fantezia pentru vioarā fārā bas în re major, TWV 40:23
Presto – Largo – Allegro
Fantezia pentru vioarā fārā bas în fa major, TWV 40:24
Un poco vivace – Soave – Allegro
Fantezia pentru vioarā fārā bas în mi bemol major,TWV 40:20
Dolce – Allegro – Largo – Presto
Heinrich Ignaz Franz von Biber (1644 – 1704):
Passacaglia pentru vioarā solo
Jean-Pierre Guignon (1702 – 1774):
Folies d’Espagne op. 9 pentru douā viori
Jean-Marie Leclair (1697 – 1764):
Sonata pentru douā viori în si minor, op.12 nr. 1
Allegro ma poco – Amoroso – Allegro assai
Georg PhilippTelemann (1681 – 1767):
Suita Gulliver pentru douā viori în re major, TWV 40:108
Intrada – Lilliputsche Chaconne – Brobdingnagische – Gique – Reverie der Liliputaner – nebst ihren Aufweckern – Loure der gesitteten Houyhnhnms (Furie der unartigen Yahoos)
Creația instrumentală a lui G. Ph. Telemann cuprinde un număr impresionant de lucrări, între care pot fi amintite aproximativ 125 de suite orchestrale, peste 100 de concerte cu unul, doi, trei sau patru soliști, numeroase lucrări orchestrale sau de tipul sonatei, aproape 40 de cvartete, 130 de trio-uri, 80 de lucrări fără acompaniament de bas, pentru unul, două, trei sau patru instrumente sau cele 145 de lucrări solo dedicate diverselor instrumente cu claviatură. Se spune despre Telemann că scria atât de repede încât aveai senzația că notele muzicale pur și simplu ies din mâna sa cu o viteză uluitoare. Creația sa este impresionantă nu doar din punct de vedere cantitativ ci și diversă, din perspectiva stilurilor și genurilor abordate.
Dacă ne aplecăm mai atent asupra cercetării creației sale instrumentale, putem observa faptul că Telemann s-a concentrat pe parcursul vieții mai mult în direcția publicării lucrărilor camerale și mai puțin a celor orchestrale. Acest fapt ne conduce către concluzia că poate el a acordat prioritate imediată pieselor ce urmau a fi interpretate în locuri de mici dimensiuni, precum saloanele unor reședințe mai pretențioase sau locuințele obișnuite, fiind destinate practicii muzicale zilnice.
Cele 12 Fantezii pentru vioară solo au fost compuse înainte de anul 1735 și au fost publicate la Hamburg, în acest an. Ele se alătură astfel celor 12 Fantezii pentru flaut solo sau celor 36 Fantezii pentru clavecin solo pe care Telemann le-a compus în perioada de dinainte de 1735. Fanteziile pentru diverse instrumente sunt considerate a fi o manifestare a încrederii în potențialul lucrărilor sale de tip solistic, după succesul pe care îl avusese o altă colecție de fantezii, publicate anterior, dedicată violei da gamba. Ca și lucrările anterioare, fanteziile dedicate viorii solo se remarcă în primul rând prin diversitatea alcătuirii părților. Primele șase conțin și mișcări de tip fuga, cu ample pasaje în corzi duble și numeroase acorduri, în timp ce ultimele șase abordează stilul galant, ușor perceptibil încă de la prima audiție, Telemann însuși numindu-le pe cele din urmă Galanterien. Toate aceste lucrări conțin atât momente remarcabile prin frumusețea melodiilor create de Telemann dar și pasaje de virtuozitate, alăturându-se cu succes partitelor sau sonatelor pentru vioară solo, compuse de J. S. Bach.
În perioada 1728 – 1729, Telemann a fost preocupat de publicarea revistei ”Der getreue Musik Meister” ce conținea și piese muzicale, de mici dimenisuni, unele cu scop didactic, destinate, în principal, practicii muzicale domestice. Între aceste piese, Telemann a inserat și Suita pentru două viori ”Călătoriile lui Gulliver”, inspirată după romanul cu același nume a lui Johnathan Swift, publicat în limba germană în anul 1728. Suita este alcătuită dintr-o secțiune introductivă, urmată de patru alte secțiuni, corespondente celor patru părți ale romanului. În multe dintre momentele ei, Telemann abordează această lucrare ca pe o sugestivă „glumă muzicală”; Lilliputsche Chaconne este compusă, spre exemplu, în măsura de 2/32, iar pe parcurs violoniștii trebuie să citească în partitură valori de șaizecișipătrimi sau osutădouăzecișioptimi, pe când secțiunea Brobdingnagische este compusă în valori de note întregi, sugestive pentru creaturile uriașe evocate pe parcursul ei. Finalul piesei pune de asemenea în antiteză două tipuri de creaturi: unele pe care Gulliver le numește ”raționale, agere și logice” și celelalte, ca niște maimuțe, pe care le descrie ca fiind „niște animale neplăcute” față de care nu își putea stăpâni antipatia. Telemann compune pentru descrierea primelor creaturi, numite Houyhnhnms, un Loure, un dans francez plin de rafinament pe care îl plasează la prima vioară, în timp ce al doilea violonist interpretează o linie ce sugerează mișcarea rapidă a maimuțelor sălbatice, numite Yahoos.
Passacalia pentru vioară solo a lui Heinrich Ignaz Franz von Biber face parte din cele 15 sonate pentru vioară și basso continuo, grupate în colecția ”Rosenkrantzsonaten”, fiind singura piesă fără acompaniament de bas din întregul volum. Pe parcursul tuturor acestor lucrări, Biber poate fi considerat un „revoluționar” al stilului violonistic de până atunci. Sonatele se remarcă prin pasaje complexe din punct de vedere tehnic, cu numeroase corzi duble, ambitus extins și poziții violonistice „inedite” pentru tehnica instrumentală a vremii. Manuscrisul original al culegerii se află în prezent în colecția Bibliotecii de Stat din München și, deși nu există dovezi clare pentru toate lucrările, se pare că sonatele ar fi fost scrise în jurul anului 1676. Fiecare dintre cele 15 lucrări corespunde momentelor importante din viața Mântuitorului Iisus și a mamei sale, Maria iar pentru a fi cât mai sugestiv în ilustrarea fiecărui moment, Biber utilizează schimbări diverse în acordajul corzilor viorii, tehnică denumită scordatura. Scordatura conferă instrumentului sonorități aparte, extrem de diferite de la o piesă la alta, noi posibilități armonice și culori timbrale, provenite din schimbarea frecvențelor pe care sunt acordate în mod normal corzile viorii. Cele 15 lucrări evocă: Buna Vestire, Vizita Mariei la Elisabeta, Nașterea lui Iisus, Copilul Iisus în Templu, Copilul Iisus la 12 ani, Iisus pe Muntele Măslinilor, Judecata lui Pilat, Încoronarea lui Iisus cu cununa de spini, Drumul Crucii, Răstignirea lui Iisus, Învierea lui Iisus, Înălțarea lui Iisus, Rusaliile, Înălțarea Fecioarei Maria, Canonizarea Fecioarei Maria și Passacaglia, dedicată sărbătorii Îngerului Păzitor. Passacaglia utilizează acordajul standard al viorii, ea și prima sonată dedicată Bunei Vestiri fiind singurele lucrări din întreaga colecție, ce utilizează acest tip de acordaj. Passacaglia pentru vioară solo a lui Biber este considerată cea mai reprezentativă lucrare de acest tip compusă înaintea Ciacconei pentru vioară solo a lui Johann Sebastian Bach.
În peisajul muzical baroc francez, Jean – Pierre Guignon și Jean – Marie Leclair se remarcă atât în domeniul interpretării instrumentale dar și în cel al compoziției. Născut în Italia, la Torino, Guignon devine extrem de cunoscut în Franța pentru virtuozitatea sa violonistică, fiind renumit, în special, pentru interpretarea lucrărilor lui Antonio Vivaldi în cadrul stagiunii Concert Spirituel. Este admirat și de membrii familiei regale, devenind angajat la Chapelle Royale din anul 1733. Originar din Franța, Leclair studiază vioara și dansul la Torino și revine în țara de origine, activând, în paralel cu Guignon. Leclair devine cunoscut în țara sa nu doar pentru compozițiile dedicate viorii ci și pentru lucrările ample, precum cele aparținând genului opéra – ballet, suite orchestrale, sonate, concerte ce explorează multitudinea stilistică prezentă în Barocul muzical european. Lucrările celor doi compozitori, integrate în cadrul acestui program, prezintă combinația inedită a două viori fără acompaniament de bas, manifestată în cadrul unor genuri din plin explorate în Franța, în perioada respectivă. Atât genul sonatei cât și variațiunile pe tema foliei spaniole constituie piloni de bază ai repertoriului muzical francez, atît în creația instrumentală camerală cât și în cea solo, dedicată diverselor instrumente.
Melinda Béres
Melinda Béres a absolvit cursurile Liceului de Muzică din Tg. Mureş, apoi Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (studii de licenţă şi master) la clasa profesoarei Victoria Nicolae. Este laureată a numeroase concursuri naţionale în perioada 1985-1988, precum şi a concursurilor internaţionale „Constantin Silvestri” (Târgu Mureş) şi „C. Flesch” (Ungaria).
A urmat cursuri de perfecţionare cu artişti renumiţi, precum Alexandru Gavrilovici, Vasile Beluska, Trio Cadek, Jacques Saint-Yves, Devics Sándor, Jaap Schroeder, Mira Glodeanu, Benoît Douchy – vioară barocă.
A susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate (Germania, Ungaria, Polonia, Austria, Spania). A concertat ca solistă alături de orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Sibiu, Arad, Oradea, precum şi cu Orchestra de Cameră a Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Este membru fondator al Cvartetului Arioso şi abordează cu succes repertoriul muzicii vechi, fiind membră a trioului Affettouso şi colaboratoare a Ansamblului Baroc Transylvania, Orchestrei de Cameră Ciuc și formației „Gli Studiosi di Sebastiano” București. A participat în numeroase rânduri la Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc, la Festivalul Sighişoara Medievală (2003 şi 2007) şi la Festivalul de Muzică Veche Bucureşti (2008, 2009, 2011, 2012, 2013).
În prezent, este conferențiar universitar la Catedra de Coarde a Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca şi doctor în muzică cu tema „Cvintetul de coarde. Ipostazele mozartiene”, lucrare elaborată sub conducerea științifică a profesorilor Francisc Lászlo și Gabriel Banciu.
Dávid Csibi
Dávid Csibi (n. 1996) a absolvit Academia de Muzică „Gh. Dima” în clasa profesorilor Melinda Béres şi Răsvan Dumitru.
Interesul său pentru muzica de cameră a condus la colaborări cu diferite ansambluri, precum: Cvartetul Obermann, Quarto d’Oro, Trionfale, Baroque Ensemble Transylvania, Concerto Spiralis, Baroc pur şi Simplu, Ensemble Stradivaria – Daniel Cuiller etc.
A frecventat cursurile de măiestrie ale lui Stefan Metz, Kati Debretzeni, Jerry Horner, Anton Steck, Adelina Oprean, Cvartetul Arcadia, Margaret Faultless etc.
A susţinut numeroase concerte atât în ţară, cât şi în străinătate (Germania, Franţa, Italia, Belgia, Anglia, Estonia, Letonia, Ungaria, Bulgaria). În 2018 a fost selectat în Orchestra Barocă a Uniunii Europene (EUBO), unde a participat în proiecte dirijate de Amandine Beyer şi Lars Ulrik Mortensen.
În 2019 cântă ca solist alături de orchestra „Transylvania Galante”. În 2020 este bursier SoNoRo Interferenţe ca violist. În prezent este violonist al cvartetului Intono.