Luni, 30 Noiembrie 2020, ora 19
István Csata – viola da gamba
Raluca Enea – clavecin
Viola da gamba – cunoscută sub denumirea de viola da gamba în Italia, basse de viole în Franța și, simplu, Gambe în Germania este instrumentul asimilat liniei basului aparținând familiei violei da gamba care include mai multe instrumente diferențiate, în principal, după criteriul dimensiunii. Acestea sunt: sopranino, sopran, alto, tenor, bas și marele bas cunoscut și sub denumirea de violone. Întreaga familie de instrumente, cu precădere viola bas, era foarte populară în Europa, încă de la începutul secolului al XVI lea. Aceste instrumente au fost răspândite și deosebit de apreciate pe parcursul secolului al XVII lea, atingând apogeul dezvoltării lor repertoriale și din punct de vedere timbral în Franța, la începutul secolului al XVIII lea. Treptat, după această splendidă evoluție, viola da gamba a devenit un instrument demodat al cărui loc a fost preluat de violoncel. Cu un sunet mai puternic, mai accesibil din punct de vedere tehnic dar mai puțin „aristocrat” violoncelul a devenit instrumentul favorit în interpretarea liniei basului, în majoritatea compozițiilor. Către sfârșitul secolului al XVIII lea, viola da gamba a ieșit efectiv din uz iar ulterior a fost complet uitată. După un vis tot atât de lung precum cel din „Frumoasa din Pădurea Adormită”, viola da gamba a revenit la viață în jurul anilor 1930 iar de atunci este un instrument deosebit de apreciat, în special în curentul muzicii vechi.
În program:
Diego Ortiz (1510 – 1570):
Ricercada Prima – Ricercada Segunda – Ricercada Quinta, pentru viola da gamba și clavecin
Tobias Hume (1569 – 1645):
The Duke of Holstones, Almayne – Touch me lightly, pentru viola da gamba solo
Marin Marais (1656 – 1728): Din colecția Pièces de Viole – Quatrième Livre:
L’Arabesque – Allemande La Superbe – La Reveuse, pentru viola da gamba și basso continuo
Johann Sebastian Bach (1685 – 1750): Sonata în re major pentru viola da gamba și clavecin obligat, BWV 1028:
Adagio – Allegro – Andante – Allegro
Deși viola da gamba poate părea, ca aspect, similară violoncelului – acesta din urmă aparținând mai degrabă familiei viorii – trebuie să știm că viola da gamba a evoluat din instrumentele aparținând familiei lăutei. Având în vedere acordajul – în cvarte și terțe -, prezența grif-urilor, tehnica mâinii stângi și caracteristicile melodice și polifonice utilizate în compozițiile dedicate acestor instrumente, devine evident faptul că viola da gamba este înrudită cu lăuta. Ambele instrumente au evoluat din faimoasa vihuela care începuse să devină cunoscută în Spania, la sfârșitul secolului XIV. Vihuela era prezentă fie sub forma de vihuela da mano – instrumentul cu corzi ciupite și vihuela da arco – instrumentul cu arcuș și corzi frecate. Se știe, de asemenea, faptul că primii interpreți pe viola da gamba erau în același timp și lăutiști, singurele schimbări fiind adăugarea arcușului – în contextul unei tehnici de mână stângă deja existente – și mutarea instrumentului între gambe. La polul opus, familia intitulată generic da braccio și incluzând vioara, viola, violoncelul și mai târziu contrabasul, era alcătuită din instrumente acordate în cvinte, fără grif-uri și cu preferințe pentru pasaje melodice (mai puțin de factură polifonică).
În prima colecție de piese dedicate în mod explicit violei da gamba, intitulată „The first part of Ayres […] for the Viole de Gambo alone“ a lui Tobias Hume, apărută în anul 1605, una dintre piese se intitulează „The Spirit of Gambo”. Cu acest titlu foarte inspirat, autorul se pare că a dorit să sublinieze esența acestui instrument cu particularitățile sale. Având inserate în cadrul său două piese ale lui Hume, programul acestei seri urmărește prezentarea violei da gamba, punând accent pe caracteristicile sale și evoluția în cadrul diverselor stiluri muzicale. Programul prezintă piese pentru viola da gamba solo, cu acompaniament de basso continuo sau însoțită de clavecin obligat, din repertoriile spaniol, englez, francez și german, din perioada secolelor XVI – XVIII și încearcă să ofere o imagine cât mai elocventă a calităților timbrale și tehnice ale acestui remarcabil instrument.
István Csata
István Csata s-a născut la Miercurea Ciuc unde a început studiile muzicale fiind elev al Liceului de Artă „Nagy István”. În 2007 a luat licența la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la specializarea contrabas.
În prezent, este membru al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca.
A început studiul muzicii vechi și instrumentului viola da gamba ca autodidact, iar ulterior a continuat studiul sub îndrumarea profesoarei Ilse László-Herbert. A participat la cursurile de măiestrie din cadrul Facultății de Muzică din Geneva, unde a studiat viola da gamba cu profesorul Guido Balestracci și basso continuo cu profesorul Pierre-Alain Clerc.
A urmat cursuri de muzică de cameră și de viola da gamba sub conducerea interpreților Bruno Cocset, Hervé Douchy, Mira Glodeanu, Jan De Winne, Françoise Lengellé etc.
A colaborat cu numeroase formații de muzică de cameră din țară și din străinătate: Ausonia (Bruxelles), Il Gardellino (Bruges), Musica Profana (Budapesta), Chanterelle (Cluj-Napoca), Codex (Miercurea Ciuc). Este membru fondator al formațiilor de muzică barocă „Fonte di Gioia” și „Sectio Aurea”.
Din anul 2015 este profesor de viola da gamba și violone la cursurile Universității de Vară organizate în cadrul Festivalului de Muzică Veche din Miercurea Ciuc.
Raluca Enea
Raluca Enea este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – secțiile Pedagogie instrumentală – pian și Interpretare – clavecin, la clasa profesoarei Ogneanca Lefterescu. Din 2005 și-a continuat studiile de clavecin în Germania, sub îndrumarea profesorilor Harald Hoeren, Glen Wilson şi Ketil Haugsand.
A urmat cursuri de perfecţionare susţinute de Menno van Delft (Olanda), Frédérick Haas (Belgia), Malcolm Bilson (SUA), Ketil Haugsand (Norvegia), cursurile Academiei din Sablé, sub îndrumarea profesorilor Françoise Lengellé şi Howard Crook (clavecin şi canto baroc) și cursuri de muzică de cameră cu Jan de Winne, Marcel Ponseele și Hervé Douchy (Belgia).
A susţinut concerte în România, Germania, Norvegia, Ungaria. Raluca este artist liric al Filarmonicii „G. Enescu” Bucureşti, cadru didactic asociat şi doctor al UNMB, cu o teză despre muzica pentru clavecin a lui J.Ph. Rameau – elaborată sub coordonarea Profesoarei Dana Borșan).
Raluca este director artistic al Festivalului de Muzică Veche București și coordonează proiectele educative și de formare în domeniul muzicii vechi susținute de Asociația Culturală Antiqva, în România.