Joi, 24 noiembrie 2022, ora 19:00
Biserica Sf. Ioan Rusul (București)
Inovație și înfrumusețare.
Corul „Melos paisian” (Iași, dirijor: Dorin Ionescu).
Introducere de mon. Filotheu Bălan
Muzica tradiţională a Bisericii Ortodoxe din ultimii 400 de ani este (prin definiţie) o muzică barocă! Această realitate de fapt a cântării Bisericii Ortodoxe este susținută prin concertul corului ieșean „Melos paisian” și prin introducerea (din debutul acestuia) susținută de mon. Filotheu Bălan.
Atât de puternic a fost în Biserica Ortodoxă filonul baroc încât el a devenit una cu înţelegerea tradiţională a muzicii după anul 1600. Barocul muzical în Biserica Ortodoxă a existat ca o manieră de înţelegere şi interpretare a muzicii medievale şi este atestat în prima jumătate a veacului al XV-lea în câteva compoziţii mai complexe ale lampadarului catedralei patriarhale din Constantinopol Emmanuil Hrysaf (~1400-~1470) şi s-a transmis prin câţiva muzicieni atenieni de excepţie care au început, pe la jumătatea veacului al XVI-lea, să aştearnă în scris noi compoziţii în această manieră.
Principalul compozitor prin care barocul muzical începe să devină normativ în Biserica Ortodoxă este Patriarhul Theofan Karykis (+1597), care ne-a lăsat moştenire o operă puţin cunoscută dar foarte influentă în vremea sa, ce a adus un suflu cu totul nou în gândirea muzicală a Bisericii. Următoarele generaţii după Patriarhul Theofan I (reprezentate prin compozitori iarăşi foarte puţin cunoscuţi dar foarte influenţi în epocă – la începutul veacului al XVII-lea – anume Constantin din Anhialos şi Arsenie cel Mic şi ucenicii acestora: Gheorghe Redestinos, Hrysaf cel Nou, Gherman Neon Patron, Balasie Preotul, Cosma Macedoneanul, Damian Vatopedinul ş.a.) au schimbat cu totul traiectoria muzicii în Biserica Ortodoxă, compunând un repertoriu nou, prezent în manuscrise cu epitetul de „înfrumuseţări”, aşa cum îşi denumiseră şi compozitorii ortodocşi dintre anii 1230-1290 propriile lor creaţii. Barocul muzical eclesiastic ortodox, cultivat cu precădere începând din a doua jumătate a veacului al XVI-lea, a reprezentat un fenomen extraordinar de puternic, ale cărui influenţe au determinat apariţia barocului muzical apusean după anul 1600. Gândirea muzicală formulaică ornamentată, cu susţinerea unei linii melodice numită ison în Biserica Ortodoxă şi preluată în Apus ca basso continuo începând cu Claudio Monteverdi în compoziţiile sale de după 1590, este atestată în Biserica Ortodoxă începînd cu anii 1430 şi este readusă în atenţie după anul 1550 în Athena şi Constantinopol, prin noile compoziţii ale muzicianului Theofan Karykis, ajuns mitropolit şi patriarh.
Maniera de interpretare barocă este pentru prima dată aşternută în scris în notaţie guidonică de către ucenicii ruşi ai Sfântului Paisie de la Neamţ (de la a cărui naştere sărbătorim anul acesta 300 de ani) cândva între anii 1755-1758, în două manuscrise păstrate acum la Sinai şi la Sankt Peterburg, confirmând întru totul înţelegerea muzicală barocă prezentă în actuala notaţie muzicală psaltică a Bisericii Ortodoxe (care a devenit standard notaţional după anul 1817).
Concertul de faţă aduce înainte doar câteva compoziţii semnificative pentru înţelegerea barocă a muzicii: Axionul tradiţional pe glasul al doilea este notat în scris pentru prima dată de către marele compozitor constantinopolitan Balasie Preotul, compilatorul unei antologii care a scris istorie în Biserica Ortodoxă între anii 1670-1790, intitulată Papadichie (Παπαδικὴ), care adună cele mai uzitate compoziţii dintre veacurile al XIII-lea şi al XVIII-lea aparţinând acestui gen muzical.
Un stih din psalmii Vecerniei Mari compus de către Cuviosul Ioan Cucuzel pe la anii 1280-1290 este iarăşi redat aici în maniera de cântare barocă, aşa cum a fost cântat la slujbele bisericilor până spre anul 1780 şi precum se mai poate auzi încă în câteva mănăstiri din Athos la privegherile mari de peste an.
Înţelegerea muzicală contemporană a genului muzical irmologic a rămas aproape neschimbată în ultimii 400 de ani şi este ilustrată de stihirile compuse recent în România pentru Sfinţii isihaşti pe care Biserica Ortodoxă Română îi prăznuieşte în acest an – Sf. Symeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama şi Sf. Paisie de la Neamţ. Grupul Melos Paisian şi corul Chivotul al catedralei mitropolitane din Iaşi au fost printre puţinele care şi-au luat sarcina de a mări şi a lăuda în cântări într-o lungă şi prea-frumoasă priveghere pe marele isihast de la a cărui săvârşire s-a împlinit pe 12 Martie a.c. un mileniu.
Pentru a nu rămâne fără dovezile influenţei Patriarhului Theofan Karykis asupra muzicii Bisericii Ortodoxe, monahul Filotheu Bălan şi-a luat sarcina de a transcrie în actuala notaţie psaltică un heruvic compus de marele muzician athenian pentru liturghiile de peste săptămână din vremea Postului Mare. După maniera în care procedaseră marii compozitori bizantini între anii 1230-1290, acest heruvic a fost încă o dată trecut prin manierismul „înfrumuseţărilor” baroce de către arhiereul Gherman Neon Patron, cândva pe la anul 1670, când activa ca profesor de muzică al Curţii Domneşti din Bucureşti. Această comoară muzicală se regăseşte doar în câteva manuscrise copiate în Ţara Românească.
Doxologia Mare compusă de Panaiot Hrysaf cel Nou la mijlocul veacului al XVII-lea a fost una dintre cele mai copiate compoziţii pentru a celebra sfârşitul utreniei sărbătorilor Bisericii şi se regăseşte în manuscrisele paisiene de la 1755 menţionate anterior.
Piesa din încheiere, un irmos calofonic compus pe la anul ~1600 de către ieromonahul Arsenie Vatopedinul, un ucenic athonit al Patriarhului Theofan I, este una dintre cele mai copiate şi mai cîntate compoziţii baroce în Biserica Ortodoxă în ultimii 400 de ani, şi se află şi ea în manuscrisele paisiene de la 1755. Acesteia i se adaugă o cratimă compusă de către Balasie Preotul, menţionat anterior, pe la anii 1660-1670, ca element de „înfrumuseţare” suplimentară. Concertul de faţă este încercarea de ilustrare a barocului în Biserica Ortodoxă prin glasurile membrilor grupului psaltic Melos Paisian din Iaşi.
Repertoriu
1. Axionul îngerului, glasul al II-lea, cântare tradiţională inclusă în antologia Papadichiei de către Balasie Preotul, ~1670, traducere Macarie ieromonahul (1763-1836). – 4.25
2. Ioan Cucuzel (~1260-~1330): „Atunci va grăi către dânșii în urgia Lui”, (Psalmi 2:5, stih din psalmii Vecerniei), plagalul glasului al IV-lea, exegeză barocă de Hurmuz Hartofylax (1770-1840). – 8.20
3. Stihiri moderne compuse în stil baroc la Sfinții isihaști, pentru Sf. Simeon Noul Teolog (glasul leghetos), Sfîntul Grigorie Palama (glasul al III-lea) şi Sfîntul Paisie Velicicovschi (plagalul glasului al II-lea). – 5.45
4. Theofan Karykis (~1520-1597): Heruvic la Sf. Liturghie a darurilor mai-înainte sfințite, înfrumusețat de arhiereul Gherman Neon Patron (~1610-1676), glasul I superior, exegeză de monahul Filotheu Bălan. – 20.00
5. Hrysaf cel Nou (~1600-~1680): Doxologia Mare (stihuri alese cu Asmatikon prescurtat), plagalul glasului al IV-lea. – 18.15
6. Arsenie cel Mic (~1560-~1630): „Cuptorul, Mântuitorule”, irmos calofonic cu un fragment de cratimă de Balasie Preotul (~1625-~1695), glas I. – 14.00
Interpretează:
Grupul psaltic MELOS PAISIAN s-a constituit în luna iunie a anului 2021, prin inițiativa psalților Dorin Ionescu și Pr. Ionuț Merticariu, urmând îndemnului duhovnicului Justin Pârvu, unul dintre continuatorii curentului paisian din țara noastră, de a edita și interpreta comorile psaltice românești din secolele XVIII-XIX, un vast repertoriu de compoziții psaltice din secolul de aur început de către Sf. Paisie Velicicovski, dascălul reînnoirii isihasmului românesc, stareț al Mănăstirii Neamț, pentru care am și ales numele de MELOS PAISIAN, primind ca octotitor pe Cuviosul Paisie, cerând ajutorul și darul său, pentru continuitatea acestei lucrări.
Școala paisiană de muzică bizantină reprezintă „epoca de aur” a compoziției psaltice pe pământ românesc, unde melosul tradițional a fost împletit cu rugăciunea isihastă, unde găsim ca exponenți pe monahii Iosif, Visarion, Calinic, Dorothei chiar și pe ieromonahul Macarie, dascălul „românizării” cântărilor bisericești, oameni dăruiți de Dumnezeu cu alese virtuți, ce ne-au lăsat până astăzi veritabile comori, dar care din păcate prea puţine se regăsesc, iar pe alocuri deloc, la analogul psalților sau al grupurilor psaltice, deși sunt dovezi clare ale unui autentic stil tradițional românesc.
După aceste considerente, alcătuirea unui grup concentrat exclusiv pe psalmodirea compozițiilor paisiene a venit ca o necesitate. Am reușit încă de la început, cu ocazia pomenirii Starețului Justin Pârvu la Mănăstirea Petru Vodă, să psalmodiem în cadrul privegherii, cântări în premieră pentru strana românească, cea mai reprezentativă fiind Anixandariile moldovenești ale Monahului Iosif, compuse la anul 1785. Colaborarea cu Mănăstirea Petru Vodă a fost rodnică. A fost făcută o serie de privegheri paisiene integrale, iar mai apoi am reușit să imprimăm Anixandariile moldovenești sub format de album audio. Alte momente importante din activitatea noastră au fost cele două privegheri organizate de Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași, cu prilejul sărbătorilor Sf. Symeon Noul Teolog și Sf. Grigorie Palama și participarea la Hramul Icoanei Maicii Domnului Călăuzitoarea de la Mănăstirea Neamț, dar și alte prezențe la slujbe arhierești din cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În luna septembrie a.c. am fost invitați în cadrul Festivalului de muzică bizantină de la Iași pentru a da răspunsurile la Sf. Liturghie cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului.
Grupul psaltic MELOS PAISIAN urmează erminia interpretativă a Corului bizantin grec, cu precădere din perioada în care acesta a fost condus de neuitatul Lykourgos Angelopoulos (+2014), un veritabil dascăl și iubitor al psalților români, personalitate ce stă la baza revirimentului muzicii psaltice de la noi din țară de după perioada comunistă. Profesorul şi protopsaltul Lykourkos Angelopoulos a scos la lumină nu numai comori compoziţionale demult uitate prin biblioteci, dar şi maniere interpretative tradiţionale comune spaţiului bizantin, existente şi în Grecia continentală, şi în Asia Mică, şi în insulele greceşti, dar şi în Ţările Române şi mai ales în şcolile paisiene de muzică. De aceea, urmând predaniei sale, ne îmbogățim repertoriul și abordăm compoziții ale vechilor dascăli, bizantini sau meta-bizantini, precum Sf. Ioan Cucuzel, Sf. Ioan Glykis, Ioannis Kladas, Gherman Neon Patron, Balasie Iereul, Petru Berechet, Petru Lampadarie, Iacov Protopsaltul, Hurmuz Hartofylax și mulți alții, personalități marcante în epoci diferite, ce au desăvârșit arta muzicală psaltică, un izvor nesecat de muzică inspirată de Duhul Sfânt pentru hrana noastră duhovnicească, a celor de azi.
Membrii Grupului Psaltic MELOS PAISIAN, absolvenți sau încă studenți ai unor instituţii universitare din Iaşi, precum Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Conservatorul „George Enescu”, dar și ai altor facultăți din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, au la bază o experiență acumulată la analogul Bisericii de peste 15 ani, activând de-a lungul timpului în mai multe coruri consacrate din țara noastră, participând în numeroase ocazii la festivaluri de muzică în Europa, dar și la hramurile schiturilor românești din Sf. Munte Athos.
Membrii acestui grup, preoți, artiști sau angajați ai instituțiilor de cultură ieșene, angajați în domeniul IT sau în alte domenii, aducem mulțumire și laudă lui Dumnezeu pentru darurile primite, suntem într-o continuă căutare de a ne îmbunătăți și de a aduce înaintea publicului o cântare bisericească autentică și bine executată, ce poate preschimba şi înfrumuseţa sufletele. Grupul psaltic MELOS PAISIAN își are rezidența la Biserica Banu din Iași, ctitorie istorică și de o frumusețe aparte, beneficiind de sprijinul necondiționat al Pr. Paroh Bogdan Țifrea.