2022

Sephardica

Joi, 10 noiembrie, ora 19:00 Palatul Bragadiru Concertul Sephardica, susținut de Emilio Villalba, Sara Marina și Ángeles Núñez, vă invită într-o călătorie în timp și spațiu. Marea majoritate a cântecelor au origini medievale, însă, parte din ele (fiind de factură orală), au suferit transformări constante, absorbind influențele locurilor unde s-au stabilit evreii sefarzi: Nordul Africii, Balcani, Grecia, Turcia etc. Totuși, spiritul acestor muzici evocă în permanență vechea casă, „Sepharad”, nume cu origini biblice, pe care evreii secolului al II-lea l-au oferit Peninsulei Iberice. Repertoriu: - Cantemir VII - Morena me llaman - A la Una yo nací - La Rosa…
EarlyMusic
3 noiembrie 2022
2022

galantSTYLE

Sâmbătă, 12 noiembrie, ora 19:00 - 20:30 Biserica Anglicană Clavecinistul norvegian Ketil Haugsand ne propune un concert dedicat stilului galant ca un „decupaj” în atmosfera din Barocul muzical târziu. Un stil marcat de prezența liniilor melodice puternice, spumoase, cu acompaniament. Acesta se manifesta într-o manieră lejeră, lipsită de complexitatea structurilor polifonice cunoscute până atunci. Voltaire scria atunci că „a fi galant înseamnă a căuta să mulțumești” și nu întâmplător, poate, stilul galant s-a manifestat, în plenitudinea lui, în Franța. Aici devenise prezent încă din perioada secolului al XVII-lea iar în sec. XVIII a ajuns la rafinamentele pe care le găsim…
EarlyMusic
3 noiembrie 2022
2022

EXQUISITÉ

Duminică, 13 noiembrie, ora 19:00 Sufrageria regală - MNAR Programul conduce publicul într-o călătorie plină de emoții la curtea regală de la Versailles de-a lungul secolului al XVIII-lea. Elisabeth Jacquet de la Guerre este una dintre primele femei compozitoare profesioniste, al cărei stil, deși foarte personal, este influențat în mare parte de stilul muzical italian din epocă. În ceea ce-l privește pe Jean-Philippe Rameau, acesta a fost un clavecinist prolific înainte de a fi celebru ca și compozitor de operă. Jean-Baptiste Forqueray a fost cunoscut pentru virtuozitatea sa la viola da gamba, care transpare în toate lucrările sale. François Francoeur…
EarlyMusic
3 noiembrie 2022
2022

Once upon a time

Marți, 15 noiembrie, ora 19:00 Sala Auditorium - MNAR Programul muzical al serii imaginează un prim concert între Orient si Occident, cu fiecare dintre școlile sale muzicale, demonstrând măiestrie pe lăută renascentistă, pe de o parte, sitar și tabla, pe de altă parte. Cele două tradiții „împletesc” apoi împreună muzici noi, în care lăuta urmează ragas-urile indiene (Hemavati sau Kalyan), ori în care sitarul si tabla se adaptează pieselor de dans ale Renașterii italiene. Secolul al XV-lea este secolul căderii Constantinopolului, moment în care drumurile comerciale către Orientul îndepărtat cad sub controlul otomanilor. Doar genovezii și venețienii mai primesc permisiunea…
EarlyMusic
3 noiembrie 2022
2022

Baroque Unknown

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 19:00 Sala Auditorium - MNAR „Baroque Unknown” propune o perspectivă proaspătă asupra Barocului muzical. Proiectul ansamblul SEMPRE aduce un repertoriu alcătuit din lucrările celor unora dintre cei mai „necunoscuți” compozitori ai Barocului muzical european. Cu toții am auzit de Bach, Vivaldi, Haendel, Rameau, Corelli. Mai puțini am auzit H. Albicastro, J.D. Heinichen, G J. Werner, N. Chédeville, G.A. Brescianello, J.G. Pisendel). Cunoscuți sau necunoscuți – muzica lor este sclipitoare, contrastantă, fascinantă și aduce în contemporaneitate acel spirit plin de inspirație creatoare permanentă și virtuozitate instrumentală. Repertoriu: J. Ph. Rameau (1683 – 1764): din opera ”Les Indes…
EarlyMusic
3 noiembrie 2022
2022

BAZAR. Cântări din veacul al-XIX-lea

Duminică, 20 noiembrie, ora 19:00 Sala Auditorium - MNAR Bazar. Cântări din veacul al XIX-lea este numele primului proiect al formației de muzică veche românească Trei Parale. Prin acesta ei au încercat să recupereze o parte din muzicile urbane de tradiţie orală ale secolului al XIX-lea din Valahia şi Moldova. Pătrundem, astfel, în lumea hanurilor şi a cârciumilor, a micilor târguri şi a mahalalelor marilor oraşe, în vremuri amestecate, când tabieturile orientale – încă foarte puternice – începeau să pălească în faţa noului val de mode apusene. Această „încâlceală” culturală – cu modele importate de la Paris sau Istanbul –…
EarlyMusic
3 noiembrie 2022
2022

Armenian SOUL

Marți, 22 noiembrie, ora 19:00 - 20:30 Sala Auditorium - MNAR Concertul este un „documentar acras” ce înfățișează cel mai profund spirit al culturii armene. Se spune că pentru a cânta la duduk (cel mai cunoscut instrument de suflat din Armenia) trebuie să sufli în instrument exact acras ai atunci în suflet. Programul de concert este construit în jurul „Hokin Janapar” („Călătoria sufletului meu”), ultimul album al formației, susține această credință peste veacuri, încântându-ne cu unicitatea sonorităților redate prin instrumentele speciale pe care le acra în atenția noastră: duduk, canun, santur și nelipsitele instrumente de percuție tipice muzicii armene. Piesele…
EarlyMusic
3 noiembrie 2022
2022

BAROCUL ÎN TRADIȚIA MUZICALĂ BIZANTINĂ

Joi, 24 noiembrie 2022, ora 19:00 Biserica Sf. Ioan Rusul (București) Inovație și înfrumusețare. Corul „Melos paisian” (Iași, dirijor: Dorin Ionescu). Introducere de mon. Filotheu Bălan Muzica tradiţională a Bisericii Ortodoxe din ultimii 400 de ani este (prin definiţie) o muzică barocă! Această realitate de fapt a cântării Bisericii Ortodoxe este susținută prin concertul corului ieșean „Melos paisian” și prin introducerea (din debutul acestuia) susținută de mon. Filotheu Bălan.Atât de puternic a fost în Biserica Ortodoxă filonul baroc încât el a devenit una cu înţelegerea tradiţională a muzicii după anul 1600. Barocul muzical în Biserica Ortodoxă a existat ca o…
Ceriza
15 noiembrie 2022
2022

FERRAN SORS, UN HOMME DE SOCIETÉ

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 19:00 - 20:30 Sufrageria regală - MNAR Ferran Sors (1778-1839), mai cunoscut sub numele de Fernando Sor, a fost un compozitor și chitarist catalan, educat la Monastir de Montserrat, în Barcelona. La fel ca mulți alți tineri artiști din acea vreme, Sors a urmat și o carieră militară. După Războiul Peninsular dintre Spania și Franța, Sors a fost nevoit să emigreze în afara Spaniei, în care nu se va mai întoarce niciodată. Activitatea sa de compozitor include opere și balete, precum și numeroase piese pentru chitară, care au fost prezentate în orașe mari precum Paris, Londra,…
EarlyMusic
3 noiembrie 2022
2022

BACH BY NIGHT

Duminică, 27 noiembrie, ora 19:00 Sala Radio O seară barocă, în compania lui J.S. Bach, numai bună pentru concertul final al ediției din 2022. Un „concert de concerte” ce aduce pe scena festivalului câteva dintre lucrările instrumentale ce alcătuiesc marea capodoperă bachiană, într-un regal muzical deosebit.Lucrările de tipul concertelor, compuse de Johann Sebastian Bach, reprezintă o parte consistentă a creației sale. Din punctul de vedere al interpretului, atât concertele pentru clavecin / clavecine și orchestră de coarde cât și cele pentru vioară / viori și același ansamblu orchestral, ocupă un loc special în repertoriul personal, un nou privilegiu, oferit cu…
EarlyMusic
3 noiembrie 2022